Eschimos pentru o oră

– Ura, mergem în excursie!!! strigă Dani, imediat ce autocarul porni din faţa şcolii.
– Abia aştept să ajungem la munte! spuse Maia. Aici s-a topit zăpada, dar acolo sunt sigură că ne vom putea bulgări.
poveste1Atmosfera din autocar era atât de veselă şi de entuziastă, încât copiii nici nu-şi dădură seama când parcurseră sutele de kilometri care îi despărţeau de destinaţie. După câteva opriri, iată-i ajunşi în faţa cabanei. Doamna învăţătoare îi repartiză în camere, apoi le spuse:
– Copii, vă aştept la cină peste două ore! Între timp, puteţi să vă odihniţi puţin.
– Să mă odihnesc? râse Şteffy când rămăseseră singuri. Doar n-am venit la odihnă şi tratament, ca bunica... E atât de frumos afară, încât nu mă pot abţine să nu dau o tură. Ce ziceţi, veniţi cu mine?
– Sigur, răspunseră Maia şi Dani într-un glas.
Şi, în timp ce restul copiilor îşi desfăceau bagajele sau cercetau interiorul cabanei, cei trei prieteni ieşiră să admire peisajul. La câteva zeci de metri de cabana lor, descoperiră nişte nămeţi mari, formaţi din zăpada adunată din împrejurimi.
– Oau, de când visam să-mi fac un iglu şi să trăiesc ca eschimoşii! zise Dani, cu ochii strălucind de încântare. Acum am zăpadă din plin. Aş putea să-mi construiesc unul.
– O să-ţi îngheţe mâinile cu tot cu mănuşi! îl avertiză Maia.
– Nu contează, spuse Dani. Nu vreau să ratez ocazia. Am văzut la televizor cum se face, aşa că nu-mi va fi greu, mai ales dacă fac rost de un făraş cu care să sap în zăpadă.
Amuzaţi de ideea lui, Şteffy şi Maia se oferiră să-l ajute şi, încetul cu încetul, căsuţa începu să prindă contur. Dar timpul trecea şi frigul devenea tot mai pătrunzător.
– Dani, cred că e timpul să mergem la căldură, spuse Maia. Eu, una, am îngheţat de tot. Abia dacă-mi mai simt picioarele.
– O, Maia, doar nu vrei să renunţ chiar acum? zise Dani. Du-te dacă vrei, eu rămân. Dacă eschimoşii pot trăi la – 40 de grade Celsius, eu de ce n-aş rezista la – 5? Şi ţine cont că la ei noaptea durează şase luni, nu ca la noi, câteva ore. Am văzut la televizor un hotel de gheaţă în care turiştii dorm fără nicio problemă. Eu de ce n-aş putea?
Degeaba încercară Maia şi Şteffy să-l convingă că nu e o idee bună. Dani era decis să-şi probeze noua casă. Ba mai mult, îi rugă pe cei doi ca, în numele prieteniei dintre ei, să-l mai ajute cu ceva. În cazul în care doamna învăţătoare îi observă lipsa, ei să-i spună că e în camera lui şi nu va servi cina, fiind foarte obosit.
poveste2Şteffy şi Maia se depărtară puţin, apoi, fără ca Dani să observe, se ascunseră după nişte brazi, curioşi să vadă cum se descurcă prietenul lor eschimos. Zgribulit, Dani intră în iglu şi încercă să se aşeze comod. Uşor de zis... Spre deosebire de eschimoşi, el n-avea blănuri de focă, nici haine atât de călduroase, iar locul era atât de strâmt, încăt avea impresia că se sufocă. În timp ce se foia, încercând să-şi găsească locul, privi afară şi văzu că se întunecase de-a binelea. Deşi nu era departe de cabană, frica începu să-i dea târcoale. „I-auzi, îşi zise, urlă un câine în depărtare. Dar dacă e lup şi nu câine? Cum ar fi să mă atace lupii? Nu, mai bine nu mă gândesc la asta... O să ies puţin ca să fac câteva genuflexiuni, poate aşa mă încălzesc. Dar dacă mă văd lupii? Sau urşii... Mai ştii că nu sunt şi din ăştia, că doar suntem la munte? Offf, şi ce foame m-a luat! Aş mânca şi broccoli sau mai ştiu eu ce legumă din aia ciudată la care mă strâmb de obicei. Măcar dacă-mi luam un sandviş cu mine.. sau nişte ceai cald...” În timp ce se gândea aşa, un câine începu să urle prelung chiar în spatele „căsuţei” lui. Îngrozit, Dani ţâşni afară din iglu şi nu se mai opri decât în holul cabanei.
– Dani, ce-i cu tine? îl întrebă învăţătoarea. Pari speriat şi îngheţat. Şi uite cum gâfâi...
– Am ieşit să mă plimb puţin şi... ce credeţi? M-am întâlnit cu un lup. Era mare, fioros, cu ochii ca două fulgere şi cu nişte colţi... A vrut să mă atace, dar nici eu nu m-am lăsat. M-am repezit hotărât spre el, am aruncat cu bulgări şi a fugit mâncând pământul. L-am alergat până la capătul străzii, ca să mă asigur că a plecat. Nu cred că mai vine vreodată pe aici.
Copiii zâmbiră amuzaţi, la fel şi învăţătoarea, dar nimeni nu îndrăzni să-l contrazică. Între timp, în hol intrară Maia cu Şteffy, însoţiţi de un pui de câine-lup.
– Al cui e câinele? întrebă Dani, mângâindu-l pe frunte.
– Îl cheamă Lord şi este căţelul administratorului, spuse Şteffy cu voce tare, după care adăugă în şoaptă: El e lupul cel fioros care te-a făcut să-ţi abandonezi căsuţa de zăpadă. Dar stai liniştit, rămâne între noi. N-o să mai spunem nimănui. Important e că te-ai hotărât să ieşi de acolo înainte să te îmbolnăveşti.
– Ei, asta e, spuse Dani ruşinat. N-am reuşit să dorm în iglu, dar măcar l-am construit. Chiar şi aşa, pot să spun că am fost eschimos pentru o oră.